10 Jun

Lansarea proiectului “Inițiative pe piața muncii în mediul rural”

PNG Logo 2

Miercuri, 28 mai a.c., am organizat la Focșani conferința de lansare a proiectului la care ne-am întâlnit sau reîntâlnit cu jurnalişti, cu lideri din comunităţile locale cu care am colaborat în trecut, cu reprezentanţi ai instituţiilor publice locale şi potenţiali beneficiari.

Moderatorul întâlnirii a fost dna Mona Muscă, alături de Aura Matei, coordonator de programe al Fundației CADI-Eleutheria, Doina Cucu, coordonator tehnic al activităților proiectului și Cornelia Petcu, coordonator de formare al Institutului Român pentru Educație și Incluziune Socială, partener în proiect.

Aura Matei a vorbit despre nevoia căreia proiectul îi răspunde, punând accent pe implicaţiile pe care subocuparea le are atât la nivelul economiei naţionale şi locale, cât şi la nivel personal. Într-o ţară în care peste jumătate din cei aflaţi la vârstă activă se află în mediul rural, devine crucială contribuţia acestora la economia naţională şi regională. Cu cât competenţele lor sunt mai consolidate şi mai bine valorificate prin angajare în activităţi economice mai diverse, cu atât se va produce un impact pozitiv mai mare în plan economic.

La nivelul comunităţilor, există o presiune foarte mare pe bugetele de asistenţă socială, fapt ce poate fi remediat prin două strategii: pe termen scurt, reducerea cheltuielilor prin creşterea ocupării formale („la alb”) a beneficiarilor de ajutor social, iar pe termen lung prin contracararea modelelor ocupaţionale şi strategiilor economice familiale bazate pe ajutorul social cu modele profesionale ce au la bază dezvoltarea personală şi profesională continuă, achiziţia de competenţe, perseverenţa, optimismul în faţa dificultăţilor şi munca.

Ne-am bucurat că ni s-au alăturat dl primar al comunei Vârlezi (Galaţi), Ştefan Patriche, dl primar al comunei Smulţi (Galaţi), Costică Gafton şi dl primar al comunei Tulnici (Vrancea), Valentin Bâznă. Aceştia au relatat beneficiile aduse în comunitatea lor de implementarea anterioară a proiectului „Competenţe europene pentru mediul rural”, proiect implementat de aceleaşi organizaţii partenere, cofinanţat din Fondul Social European. Buna implementare a primului proiect a condus la un interes crescut al celorlalţi tineri din comunele partenere, cum a fost cazul în comuna Smulţi. Primarul comunei Tulnici a DSCN8299 (200x113)subliniat nevoia de astfel de activităţi în zonă. La Tulnici, există un potenţial turistic considerabil, iar lipsa personalului calificat reprezintă un handicap al fructificării acestuia.

De asemenea, au luat cuvântul reprezentanţi ai comunităţilor rome din judeţ și ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, care și-au reafirmat susținerea şi sprijinul pentru implementarea proiectului.

Copyright © 2014-2015. Toate drepturile rezervate.