12 Dec

Educație pentru eșec

LAURENȚIU GHEORGHE, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București

Una dintre mantrele programelor edu­ca­țio­nale moderne este integrarea absol­ven­ților pe piața muncii și adaptarea progra­melor de studiu ale universităților la ce­rin­țele companiilor. O altă mantră ne repetă că universitățile sunt în competiție pe piața educațională pentru a atrage stu­denți. Cele două direcții ar trebui să fie com­plementare și, în teorie, rezultatul ar fi universități competitive din punct de vedere al cercetării, care produc absol­venți ușor integrabili pe piața muncii.

În realitate, la ceea ce am ajuns a fost re­zultatul opus: nici universitățile nu au de­­venit mai competitive, nici absolvenții nu s-au integrat mai ușor pe piața mun­cii. Me­canismele perverse ale unei com­pe­tiții înțelese pe termen scurt au făcut ca uni­ver­sitățile să-și adapteze programele de studiu disciplinelor în vogă, iar firmele să prefere absolvenți slab pregătiți, care să fie calificați ulterior în interiorul com­paniilor.

În felul acesta, rolul fundamental al uni­versităților a fost ratat, firmele au pierdut avantajul de a angaja absolvenți care să aducă un suflu nou și să crească compe­ti­tivitatea, iar vina îi aparține universității, în principal, tocmai pentru că s-a „adap­tat“ cerințelor „pieței“. De ce? Pentru că rolul universității nu este de a se adapta realității, ci de a o pune sub o lupă cri­ti­că. Pe de-o parte, universitatea trebuie să creeze caractere, oameni cu o viziune pro­prie asupra realității, capabili să ia decizii, să înțeleagă realitatea și să o poată schim­ba, iar, pe de altă parte, să forțeze li­mi­tele cunoașterii și să propună noi moduri de a te raporta la realitate. Adaptându-se necritic la cerințele imediate ale pieței, uni­versitatea își pregătește absolvenții pentru eșec, și nu pentru că modelul an­treprenorial al universității este greșit, ci pentru că este prost înțeles.

Felul în care universitatea și puterea po­li­tică care reglementează învățământul în­țeleg acest model este unul pur birocratic, în care rata de integrare a absolvenților es­te criteriul determinant al per­for­man­ței, cuplat cu numărul de studenți atrași și cu numărul de granturi obținute. Acest model nu este unul antreprenorial au­ten­tic, ci este unul contabilo-birocratic, ase­mănător celui aplicat în perioada so­cia­listă, în care s-au schimbat doar „cri­te­riile materiale de performanță“.

Da­că o firmă s-ar baza doar pe acest mo­del, ar da faliment curând, deoarece nu ar rezista competiției cu firmele care aduc ino­vații reale atât în ceea ce privește ma­na­gementul, cât și în ceea ce privește teh­nologiile și produsele. A te adapta con­di­țiilor pieței nu înseamnă a intra într-o uni­formitate de practici și produse cu competitorii, ci înseamnă și a crea noi nevoi, noi produse, a anticipa cererea și a crea noi nișe.

O universitate antreprenorială nu este o universitate conformistă. Este o un­iver­si­tate care își asumă riscuri ca instituție și ca­re îi învață pe studenții ei să își asume riscuri. Universitatea are vocația de a an­ticipa mersul societății, iar multe dintre mo­dificările sociale și tehnologice actuale își au originea în universități. Societatea in­formațională actuală s-a dezvoltat co­mer­cial în mare parte pornind de la pro­iecte universitare de cercetare. Ea a adus modificări fundamentale în structura ser­vi­ciilor, a economiei, dar și a societății în general. Felul în care acest lucru este in­ter­nalizat de sistemul nostru birocratico-con­tabil este creșterea numărului de locuri la facultățile de profil informatic. Dar ceea ce generează profit nu sunt obiectele sau persoanele, ci ideile – degeaba ai 1.000 de programatori, dacă ei nu au o idee de afa­ce­re care să fie profitabilă sau nu reușesc să ofere produse noi și inovative. Pentru a face asta, ei ar trebui să înțeleagă încotro merge societatea și să poată anticipa ce­rin­țele ei viitoare. O educație care ține sea­ma de acest deziderat este o educație com­pe­titivă. Pentru asta, universitatea nu tre­buie doar să îi învețe cum să pro­grameze, ci să îi învețe cum să gândească.

Universitățile trebuie să își asume acest rol de formare, chiar cu riscul de a intra în conflict cu „tendințele“ pieței. Ca toate marile întreprinderi de succes, ceea ce la început pare a fi contra curentului se do­ve­dește a fi mai târziu anticiparea vii­to­ru­lui curent. Dacă vrem să evadăm din cap­cana eșecului previzibil, va trebui să ne asumăm riscul de a fi contra curentului.

Copyright © 2014-2015. Toate drepturile rezervate.