24 Aug

Jurnal de proiect

În luna august în județele Harghita și Brașov 36 de persoane din localitățile Siculeni și Hălchiu au participat la cursurile de perfecționare de lucrător comercial și agent de vânzări. Cursurile s-au desfășurat în perioadele 8-12 august, respectiv 25-29 august. Diana Poustovan, consilier de orientare în carieră în județul Brașov a declarat că ”participanții de la Hălchiu au fost impresionați de modalitatea de desfășurare și abordare a tematicii. Accentul pus pe comunicare, negociere, cunoașterea produsului și încredere a fost considerată o rețetă de succes și mulți dintre beneficiari au plecat de la curs hotărâţi să aplice ceea ce au învățat”.

Rezultatele procesului de mediere pe piaţa muncii nu întârzie să se vadă, în art6 (400x203)special în judeţul Constanţa. Raluca Boișteanu, consilier de orientare profesională, ne-a mărturisit că ”exemplele de succes în cadrul proiectului se arată lună de lună, prin concretizarea planurilor de mediere și angajarea persoanelor care au participat activ la activitățile proiectului în domeniile de care s-au declarat a fi interesați.”

Un astfel de exemplu este dna. Cojocaru Lăcrămioara, care a reușit să câștige concursul pentru ocuparea postului de educator în cadrul DGASPC Constanța, chiar dacă a întâmpinat o concurenţă mare pentru acest post. Înainte de a participa la activităţile proiectului și de a conștientiza importanța perseverenţei şi a efortului susţinut pe termen lung pentru atingerea unui obiectiv, dna. Cojocaru nici nu îndrăznea să viseze că ar putea obţine un astfel de loc de muncă.

Raluca Boișteanu ne-a mai spus că ”Astfel vise devenite realitate cu contracte de muncă valide au şi alţi beneficiari: Vinersar Eduard – fotograf, Molagean Aidin – director școală, Constandache Doina – recepționer, Popa Daniela și Mavrodin Alina – secretariat, Borcoi Mădălina – secretar la birou notarial.”

Copyright © 2014-2015. Toate drepturile rezervate.