12 Dec

Situația șomajului tinerilor

VLAD TARKO, Dickinson College, Departamentul de Economie

spanzuratoareaÎn 2005, peste 5 milioane de tineri cu vârsta între 15 și 29 de ani trăiau în Ro­mânia. Zece ani mai târziu, numărul lor a scăzut la 3,5 milioane. Peste 60% din ti­ne­rii între 25 și 29 de ani locuiesc încă cu pă­rinții (media UE este sub 40%). Fiecare salariat din România susține financiar cel puțin un pensionar, o situație remarcabilă din toate punctele de vedere.

Nu numai că România pierde cea mai im­portantă resursă pe care o are (forța de mun­că), dar se dovedește incapabilă să fo­losească ceea ce încă are. Conform Eu­rostat, șomajul tinerilor între 20 și 24 de ani a crescut, în special al proaspăt absol­venților de facultate. Dacă acum zece ani absolvenții de facultate aveau cele mai mari șanse de a-și găsi un loc de muncă (doar unul din zece era șomer), astăzi unul din trei absolvenți este șomer – com­parativ cu 15-20% dintre cei care au doar liceu sau școală generală. Situația se îmbu­nătățește pentru tinerii peste 25 de ani, șomajul lor scăzând în jur de 10%.

Ra­ta șomajului ilustrează însă doar o mică parte din ceea ce se întâmplă. Dacă ne ui­tăm la motivele pentru care tinerii se angajează part-time, vedem că marea ma­joritate o fac pentru că nu au reușit să-și găsească o slujbă full-time. Dacă acum ze­ce ani numai jumătate dintre tinerii în­tre 25-29 ani erau în această situație, as­tăzi e cazul pentru aproape trei sferturi dintre ei.

Situația este, de fapt, și mai proastă. Șo­majul se referă la procentul celor care nu își găsesc loc de muncă dintre cei care își caută. Însă o mare parte nici măcar nu își caută, sunt ceea ce economiștii numesc „muncitori descurajați“. Procentul re­cent-absolvenților de facultate care și-au găsit un loc de muncă a scăzut de la 80% acum zece ani la aproape de 35% astăzi. Pe termen mai lung, după vârsta de 25 de ani, situația lor se îmbunătățește. 20% din­tre cei cu facultate nu au loc de muncă între 25-29 ani. E greu de spus în ce mă­sură această „îmbunătățire“ are loc, din cauză că mulți dintre ei, descurajați de si­tuația din țară, emigrează. Ceea ce pu­tem spune din aceste statistici este că fa­cultățile nu le oferă studenților calificările necesare pentru a-i face atractivi pentru angajatori. Faptul că durează atât de mult până când situația lor se îmbunătățește ara­tă că factorul principal este training-ul la locul de muncă.

Situația cea mai dificilă este însă pentru cei care nu au nici liceu. Peste 40% dintre ei nu sunt angajați nici la 29 de ani și nu­mai unul din patru își caută un loc de mun­că. Mulți dintre ei trăiesc, probabil, din agricultura de subzistență. România are deci o resursă mare de potențiali mun­citori necalificați – pe care însă nu știe cum să-i folosească. Nu este de mirare că o mare parte dintre ei pleacă să lucreze în agricultură în alte țări europene.

Aceas­tă situație este parțial explicată de factori imediați, precum reglementările pieței muncii sau lipsa de corelare între ce­ea ce se predă în școli și ceea ce este ne­ce­sar pe piața muncii. O explicație mai ge­ne­ra­lă include însă și alți factori in­di­recți.

Incapacitatea României de a utiliza imen­sa forță de muncă necalificată pe care o are este strâns legată de incapacitatea ei de a se urbaniza. Industrializarea forțată din timpul comunismului a fost un eșec răsunător ale cărui efecte le simțim încă, însă în ultimii 25 de ani nu a fost schim­bată în mod fundamental abordarea. Și astăzi decizia de a extinde sau nu un oraș este o decizie politică legată de clasi­fi­ca­rea terenului în intravilan și extravilan. În consecință, orașele nu sunt lăsate să creas­că natural, printr-un proces economic. Îm­piedicând orașele să crească, chiriile sunt crescute artificial, ceea ce îi afec­tea­ză nu numai pe cei care încearcă să se mu­te de la țară la oraș, dar și firmele ro­mânești. Din calculele mele, potențialul de urbanizare rapidă este de departe cea mai mare resursă neutilizată în România, cu capacitatea de a genera o creștere eco­nomică incomparabil mai mare decât ori­ce altă măsură. O creștere a capitalei unui județ cu 10.000 de persoane duce la o creș­tere a PIB-ului per capita județean de aproximativ 1%, iar în prezent există mi­li­oane de oameni care ar putea să se mute de la țară la oraș.

De asemenea, în ultimii 25 de ani, Ro­mâ­nia a pus nenumărate piedici investițiilor străine, practic singura metodă rapidă de a importa tehnologie și a crește produc­ti­vi­tatea muncii. În plus, în ciuda chel­tu­ie­lilor publice masive, drumurile și calea fe­rată sunt încă într-o situație de ne­in­vi­diat. Creșterea economică e consecința facilitării comerțului între cât mai mulți oameni, iar costurile de transport sunt costurile de tranzacție cel mai simplu de scăzut. România nu a reușit nici măcar acest lucru relativ obișnuit.

În concluzie, situația economică a ti­ne­ri­lor din România oferă o lupă asupra pro­blemelor mai generale, precum și a po­si­bilelor soluții care ar avea cel mai mare impact.

Copyright © 2014-2015. Toate drepturile rezervate.